Asa a inceput totul, cu un cort. Pe urma au urmat bocancii, rucsacul, si restul.

and eram mic am fost intr-o tabara la Plaiul Foii si de acolo am mers intr-o zi pana pe creasta. Evident am mers cu tot grupul si am fost super paziti sa nu patim ceva. In ziua aia am fost sigur ca ma voi intoarce odata acolo fara sa mai fie cineva care sa ma pazeasca ca "vai, aoleu, daca pateste ceva". Tot in ziua aia a fost o furtuna groaznica si am vazut niste tigniti care mergeau pe creasta (printre nori !!!).

Atunci am avut o presimtire graznica, stiam ca o sa ma intorc acolo, dar stiam ca daca ma intorc...

in sa precizez ca nu am plecat pentru ca m-am certat cu parintii, ca m-a parasit iubita sau ca am vrut sa ma sinucid. :))))) Pur si simplu, cand am terminat de strans echipamentul care imi trebuia, (si credeti-ma ca l-am strans de la zero!) am intrebat pe singurele doua persoane cu care as fi mers, daca vor sa vina. Una mi-a spus NU (si inteleg de ce) cealalta a zis ca da, dar a fost un "da" mai mult asa ca sa scape de mine. Evident ca pe urma mi-am dat seama ca oricum nu poate sa vina nimeni cu mine avand in vedere ca era totusi scoala !

Eu mi-am pbagat picioarele in toti si in toate, si pe 30 Aprilie am plecat spre Campulung cu 25 de kg in spate si cu un cutit despre care vreau sa spun ca al lui Rambo era briceag pe langa al meu, montat la distanta de 05 secunde orice era in jurul meu.

Oricum as fi vrut sa fiu putin singur si sa-mi ordonez putin gandurile, sa incerc sa nu ma mai gandesc la unele persoane (da v-ati prins, maaaai mai ce ti-e si cu fetele astea) si altele, multe altele...

Am plecat singur si stiam ce ma asteapta si sincer, nu m-am asteptat sa fie ceva usor. Oricum, cand esti singur te vaiti mai putin.